Coreea de Sud elaboreaza un cod etic pentru roboti pentru a evita ca acestia sa fie victimele unor abuzuri din partea oamenilor sau viceversa, a anuntat, o sursa oficiala de la Seul. ''Cartea etica a robotilor'' ar urma sa fie adoptata în cursul acestui an, a precizat Ministerul sud-coreean al Comertului, Industriei si Energiei, cu precizarea ca documentul este în curs de elaborare de catre un un grup de experti.
"Guvernul intentioneaza sa elaboreze linii de conduita etica privind rolul si functiile robotilor deoarece acestia vor dezvolta o inteligenta vie într-un viitor apropiat", a explicat ministerul într-un comunicat. În tarile cu populatie îmbatrânita, cum este de exemplu si Coreea de Sud, robotii "gânditori" vor deveni foarte curând "niste însotitori esentiali ai omului".
Park Hye-young, membru al biroului de robotica al ministerului mentionat, a afirmat ca acest cod etic este inspirat din regulile stabilite în anii '40 de scriitorul american de science-fiction Isaac Asimov, respectiv:
- robotii nu trebuie sa atace fiinte umane sau sa permita acestora sa le faca rau; - robotii trebuie sa se supuna oamenilor numai daca acest lucru nu intra în conflict cu prima lege; - robotii trebuie sa le asigure protectia daca acest lucru nu intra în conflict cu celelalte legi.
 Robot sosie EINSTEIN
Cartea se va baza de asemenea pe o "foaie de parcurs" care ar urma sa fie difuzata luna viitoare la Roma, catre Reteaua de cercetare europeana privind robotica.
ScienceLine.ro - martie 2007
|