TRAIAN BASESCU, IN CARTEA RECORDURILOR
Presedintele Traian Basescu a intrat in Cartea Recordurilor ca fiind presedintele care a raspuns cel mai rapid unei solicitari venite din partea unui cetatean, se anunta pe site-ul World Records Academy.
Potrivit sursei citate, presedintele Basescu a raspuns in mai putin de doua ore, pe 18 aprilie, unei solicitari pentru acordarea medaliei "Steaua Romaniei" profesorului Liviu Librescu, ucis in masacrul de la Universitatea Virginia Tech.
Doua zile mai tarziu de la aceasta decizie, un emisar al presedintelui Basescu a prezentat vaduvei profesorului Librescu medalia "Steaua Romaniei�, ca recunoastere a curajului sau si a contributiei sale la dezvoltarea Stiintei.
Potrivit World Records Academy, certificatul prin care se atesta acest record va ajunge in cateva zile la presedintele Basescu, iar acesta va fi inscris in Cartea Recordurilor editia 2008.
"Cel mai important element al acestei povesti, care ne-a convins ca este un fapt iesit din comun, a fost acela ca un presedinte care stia ca mai sunt cateva ore pana la aflarea deciziei daca va fi sau nu suspendat din functie de catre Parlament, un presedinte care trebuie sa aprobe si sa semneze zeci de documente in ulltimele sale ore ca presedinte, a renuntat la toate - asa cum i-a cerut un cetatean simplu, studenta in varsta de 23 de ani - si a facut ceea ce un presedinte trebuie sa faca inainte de toate: sa-si serveasca tara", a declarat Tom Howard, directorul sectiunii Recorduri a Academiei de Recorduri Mondiale.
"Am sperat intotdeauna in schimbarea in mai bine a lumii, iar unii inca mai spera, nu-i asa? Daca tanara generatie inca mai are idealuri, este un lucru incurajator, in special cand cineva, un presedinte de exemplu, ii indeplineste visurile", a adaugat Howard.
ScienceLine.ro - mai 2007
Alte articole
Gheorghe Bucur, marinarul care a servit flota militara romana sub ultimii trei regi ai Romaniei, a sarbatorit recent venerabila varsta de 100 de ani.
Zoonozele sunt boli transmisibile de la animale la om si invers. O clasificare a zoonozelor dupa modul lor de manifestare: cele care au semne de boala identice at�t la om c�t si la animale - turbarea si zoonoze la care manifestarile bolii sunt diferite la om fata de animale - antraxul.
Axa Pamantului este o linie imaginara care trece chiar prin centrul pamantului si in jurul caruia se roteste el. La capatul acestei linii sunt cei 2 poli: `Polul Nord` geografic si `Polul Sud` geografic.
Cel mai inalt leagan din lume a fost instalat aproape de varful unui turn de televiziune din China, care se ridica pana la 335 de metri.
Cel mai mare covor artizanal din lume este iranian si va putea fi admirat �n cur�nd �ntr-o moschee din Emiratele Arabe Unite, un privilegiu care a costat aproape 6 milioane de dolari.